O poartă, două porți.

Hello. O sa avem un articol scurt aici.

Mă uit acum la știri și observ ce se întâmplă prin Piața Victoriei. A apărut cineva cu un steag destul de mărișor al UE. Cei de la Digi spun că are cam 10-15m. Interesant gest făcut de protestatari. Oh și mai putem vedea niște steaguri SUA dacă suntem atenți pe-acolo..

De ce menționez aceste lucruri? 

Hai să vedem ce zicea Adrian Solomon (deputat PSD) acum 2-3 zile cred.

”În rest, nu putem să nu ne întrebăm dacă la 100 de ani de la Marea Unire am schimbat ”Înalta poartă” între timp cu Moscova şi acum cu altă ”înaltă poartă”. Rachetele Patriot şi avioanele sunt taxa haraciului sau taxă de protecţie? Reveniţi-vă odată, stimaţi colegi!”

Suntem un popor… o țară care fără Uniunea Europeană nu am fi reușit niciodată să ne dezvoltăm cum am făcut-o până acum. Am avut totuși frâna de mână trasă (guvernări incompetente indiferent de culoarea politică). Dacă nu aveam ghinionul lucrului menționat anterior, am fi ajuns mult mai departe. 

Se poate observa o problemă care nu apare doar în România când vine vorba de partidele de stânga. E o problemă care apare peste tot. Stângacii nu prea înghit valorile Europene. Nu sunt foarte încântate de ele. Așa și dragul nostru PSD. 

Nu poți pune un egal între Rachetele Patriot și Taxa Haraciului/Taxă de Protecție. E o afirmație cară nu dă dovadă decât de un dobitocism avansat și fără remediu.  Dacă citim lucruri de cultură generală când vine vorba de istorie, vom vedea că Înalta Poartă la care se referă domnul Solomon… nu era prea interesată de bunul nostru trai.

UE? Aș face acum o comparație între modul de răspundere față de Înalta Poartă și față de UE dar ar fi un lucru mult inutil. Exact ca afirmația deputatului PSD. Poți să iei la întrebări orice tânăr din țară și o să râdă dacă îl pui să-ți facă o comparație între cele 2 organisme. 

Trebuie să înțelegem un lucru destul de mărunt. Viitorul României e legat de succesul și viitorul Uniunii Europene. Ne dorim o integrare cât mai eficientă pentru a putea benificia de toate avantajele acestei, hai să îi zicem adunări de țări. Din punctul de vedere al domnului Solomon… el vrea ca România să fie un stat la fel de potent ca SUA, ca Rusia, ca Germania.

Ei bine deocamdată e imposibil. Tocmai din cauza imbecililor ca ei. Nu o să fim niciodată o putere mondială și nu putem să devenim noi o Înaltă Poartă pentru altcineva așa că dacă e nevoie să achiziționăm niște Rachete Patriot pentru a beneficia de ceva apărare potentă… atunci trebuie să o facem. Slăvit să fie NATO.

Până una alta poate ne uităm mai bine la milioanele cheltuite pentru târgurile și luminile din București în timp ce oamenii mor din cauză că nu au medicamente în spitale. Surf-uiți puțin web-ul și o să știți despre ce e vorba. 

E trist. Am mințit puțin. A fost cam lunguieț articolul.

Eu scriu uneori. Tu ce faci?

 

Lasă un răspuns